Archive for Octombrie, 2008

maman a dit je peux…

Marţi, Octombrie 28th, 2008
whenever there is you...is summer time
the green light on stepping stones brings Punk Da Periferia closer on and on in the Absolute Space is strange love for the killing moon balance make my day and twist the dinsoaurs adventure to funk dub

Summertime,
And the livin’ is easy
Fish are jumpin’
And the cotton is high

Your daddy’s rich
And your mamma’s good lookin’
So hush little baby
Don’t you cry

One of these mornings
You’re going to rise up singing
Then you’ll spread your wings
And you’ll take to the sky

But till that morning
There’s a’nothing can harm you
With daddy and mamma standing by

Summertime,
And the livin’ is easy
Fish are jumpin’
And the cotton is high

Your daddy’s rich

And your mamma’s good lookin’
So hush little baby
Don’t you cry

  • Share/Bookmark

Inca putin….

Luni, Octombrie 27th, 2008

Inca putin si nu ma voi mai avea intregul cer
al Bucurestiului doar pentru mine, inca putin si s-a zis cu linistea
diminetilor insorite de triluri, inca putin si gata cu tanguieleile lui Bubikoo
de la IX in fiecare dimineata, inca putin…

Nu stiu
cum am reusit acum 3 ani sa ma mut de 6 ori pe parcursul a 365 de zile fara sa
ma sperie ideea. S-au strans atat de multe amintiri, carti, flori, sunete. M-am
atasat si e greu dar nu imposibil.

Cu pasi mici ma apropii. Acesta este doar
primul pas.

Si zambesc pentru ca stiu ca diminetile imi
vor ramane mie, pentru ca voi putea sa trag totusi cu ochiul la cer, ca voi
avea in continuare insula mea de pace si liniste, pentru ca florilesi cartile
ma urmeaza indiferent de orasul, etajul sau cartierul in care plec, pentru ca
eu voi avea mereu amintiri si pasi mici de facut si un prim pas al acestora.

  • Share/Bookmark

deci a fost prea putin…

Vineri, Octombrie 17th, 2008
Noi, romanii, avem prostul obicei sa judecam si sa ne asumam prejudecatile semenilor nostri fara sa consultam realitatea. Asa am plecat eu la Londra acum o saptamana. Pe langa lipsa de chef nu planificasem sa plec singura, am plecat carand cu mine prejudecati. Probabil d’aia a trebuit sa platesc in plus 20 de $ pentru bagajul la cala si nu pentru ca amicul ce mi-a luat biletul a uitat.

Zbor de low cost cu imbarcare fara loc. Eu am vrut sa fiu altfel si m-am urcat ultima in avion si am nimerit langa un baiat cu niste superbi ochi verzi destul de cooperant in schimbul de priviri ulterior datorat familiei de tigani cu 6 plozi scandalagii si urat mirositori. Nu sunt rasista dar astia clar nu mergeau sa stea la hotel si mi-au mancat auzul si mirosul timp de 2 ore genial a fost momentul in care s-au descaltat…

Si nu mi-a placut ideea ba chiar ma panicasem cu o seara inainte ca o data aterizata la 7 dimineata la Luton a trebuit sa ma plimb singurica cu ditamai geamantanul pe autobuze COACH – 757 si 73 pentru cunoscatori taman pana in Islington.

Pe autostrada spre Londra de la aeroport in schimb am avut cateva secunde in care m-am simit ca la noi pentru ca am gasit…
 

 

Si o data ajunsa pe strada unde trebuia sa descopar casa cu numarul 13 dupa 2 ore de bus si inca 3- 4 de avion am cetit ca ma aflu in dreptul numarului 73! Nu am observat in dimineatza aia nici strada linistita in stil victorian, nici culorile superbe de toamna ale plantelor, nici pisicii prietenosi sau veveritele da, asa arata, in general ,un cartier pe acolo.
 
 
 
  • Doua prejudecati ale romanilor si adevarurile mele:

Londra este un oras scump
Londra este un oras ca orice alta capitala a Europei. Poti sa cheltui o avere sau sa rezisti cu un salariu minim pe economie. Eu am gasit orasul asemanator cu Parisul ca preturi. Te rupe transportul ce-i drept.

 

Englezii sunt niste tipi urati si arizi, iar englezoaicele niste grasute albe si cu obrajii rosii care se imbraca urat.

Nimic mai fals. Toata lumea se imbraca foarte frumos, au stil, atitudine si personalitate. Am zarit punkeri cu cercei in urechi imbracati la costum iesind de la munca, babe imbracate elegant si pustoaice care ar rupe prima pagina a revistelor de fashion.Pentru ca acolo nu haina face pe om ci oameni le fac pe ele.
 
 
 
Da, am check-uit o mare parte din punctele turistice dar am apreciat mult mai mult gratarul cu prietenii sau serile in care Monooka si Heroic improvizau, supa de linte cu legume, seara de sushi, cersetorul care ne-a facut o poza, actorul care a mobilizat o multime intreaga pe malul Tamisei

  • Am marcat:

London Eye (am rau de inaltime nu am urcat dar am admirat – e impresionant, poate chiar mai mult decat Turnul Eiffel)

National Gallery (e moca si frumos)
Muzeul lui Dalli (as fi dat orice sa pot petrece o zi alaturi de omul asta!)
Buckingham Palace (loc de turisti, trist si fara senzatii. M-a impresionat drumul pana la el – The Mall, Street, deoarcee copacii erau ruginii)si St James Park
Trocadero
Picadilly (chiar m-a lasat rece)
Webminster Abbey
St Paul Cathedral
Jubilee
House of Parliament (in seara respectiva am prins un protest si ne-am amaestecat si noi cu ei pana cand a intervenit politia. Din pacate nu am inteles pentru ce protestau nici macar a doua zi in cand am cetiti despre ieln ziar. Exceptand doi-trei, erau o adunatura de pusti dornici sa have fun)
Oxford Street (shoppingmania si rauri de oameni),
Tamisa de la Embankement pana la Turnul Londrei,
Tate Modern Art etc…
 
 

  • Da, mi-am luat umbrela cu mine (ca asa au zis toti) dar nu a plouat decat in ultima zi. Eu am venit cu soarele si la plecare a plans cerul dupa mine.
  • Da, am fost in SOHO dar Camden este muult mai tare. Gay-ii aia splicuiti din SOHO nu au nici un sfert din savoarea tuturor ciudatilor care isi fac veacul in Camden.

  • Da, Londra este intr-adevar cea mai cosmopolita capitala ce mi-a fost dat sa vad pana acum: italieni, francezi, indieni, japonezi, chinezi
  • Imi lipsesc deja:
    Monooka si Heroic care m-au primit la ei in casa si in suflet cu zambet si dragoste.                                Multe alte lucruri despre care nu vreau sa vorbesc.
  • M-am intors in tara trista pentru ca:

Mi-au confiscat crema si spray-ul de corp preferate la aeroport in fata mea. Eram treaza de la 3 dim si am uitat sa le pun in celalalt bagaj. Still…puteam eu sa deturnez un avion cu o crema de corp de vanilie cu banane…fie chiar si de 300 ml?!
 
Cum am ajuns pe Baneasa au tabarat mitocanii aia de taximetristi sa ma traga de maneca la propriu si politia ranjea la mine.
 
Am plecat din Londra
 
  • Am fost socata de:
Faptul ca femeile alea erau in maieu si sandale la 22 C (usor explicabil datorita climei)
 
Mizeria de pe jos si lipsa cosurilor de gunoi in tot orasul. Mi s-a explicat ca le-au desfiintat pe toate dupa atentatele cu bombe.
 
Cat de verde crud este totul si de faptul ca fiecare casa are gradina ei si  gradina are vulpea, veverita si piscile ei si parcurile caprioare
 
Cat de multe avioane se plimba nonstop pe cer
 
  • M-am bucurat de:
Saxofonistul de pe malul Tamisei care mi-a cantat pasional Summer Time
 
Gradina casei in care salasluia o veverita care a batut motanul vagabond
 
Gratarul la prietenii din Finsbury Park, gradina lor salbateca cu meri plini de fructe, un parau si o vulpe pofticioasa.
 
 
 
Charity Stores
 
Japanes Center din Picadilly – habar nu aveam ca pastaile de soia facute la abur pot fi atat de bune
 
 
 
  • Va recomand:
Islington  – Angel
 
un trip in Camden 
 
Muzeul lui Dalli
 
 
 
lucrarile lui Banski (daca le descoperiti pe strazi)
 
Gradina Zoo (am auzit numai de bine, dar in ultima zi asa ca next time e prima pe lista)


Concluzie:
Lasati prejudecatile si toate pliantele turistice acasa daca vreti acolo. Un oras iti ofera mai mult daca alegi sa hoinaresti pe strazi doar ca sa va imprieteniti.

 
 
  • Share/Bookmark

Nah ca tre’ sa rabufnesc intai

Vineri, Octombrie 17th, 2008
Sa-mi fie cu iertare, caci am si eu tata si frate, bunici, unchi, veri si amici dar barbatul roman ramane un frustrat incorijabil. Si sa imi fie din nou iertat ca nu le am cu feminismul, iar acesta nu este un post pentru egalitate la drepturi.

Sa repetam:  barbatul roman nu este porc (ca nu inteleg analogia decat daca e sa se legalizeze eutanasierea specimenelor masculine susceptibile de similaritati) si in mod fascinant nu e magar dar e frustrat. Ceva legat de descoperirile lui Freud, de mama lor  romanca, crescuta cu frica de Dzeu si de barbat (fara o justificare clara a suprematiei puterii niciunea dintre entitatile antementionate).

Pentru ca doar ce am revenit de la Londra, unde mi-am adus aminte dupa doua zile ca sunt femeie, ca pentru mine s-au creat fustele, ca am picioare lungi (la 1.80 tre’ fie si ele acolo), ca sunt tanara si ca in principiu ar trebui sa pot merge si in chiloti pe strada daca asta nu deranjeaza pe nimeni si poate ca ar fi cazul sa inlocuiesc fustele lungi, pantalonii  si bluzele largi cu ceva mai adecvat.  Am indraznit (si cer din nou iertare) sa merg astazi la birou intr-o rochie care incepe cu o palma peste genunchi (repet: mult in limita decentei si a bunului simt), care e LARGA si NU are decolteu – un fel de haina de gravidutza. Si mi-am pus cizme fara toc, nu m-am machiat…ma rog..de un bun simt total.

De azi dimineata de la metrou si pana la intoarcerea acasa, nu cred ca am ratat mai mult de 5% din privirile libidionoase ale barbatilor (de la 12 la 60 de ani), am auzit  ce mi-ar face peste 50 % la suta dintre ei (daca nu ar fi impotenti sau frustrati), unul dintre colegii de birou (cu o varsta considerabila si pe care il respect) m-a intrebat daca e cazul sa ceara sefului meu o marire de salariu pentru ca nu am bani sa imi iau material iar apogeul s-a petrecut in fata blocului, cand doi sfrijiti cu parul zburlit si mutre gay au trecut unul in stanga si altul in dreapta mea, incercand sa imi ridice rochia (din pacate reactionez urat si nu ma gandesc la consecinte, asa ca unul a primit un laptop si altul un picior in tibie- fapt ce nu m-a oprit sa mi se taie genunchi 10 m mai incolo). Inca nu am inteles ce urma sa le iasa lor la faza asta, ca oricum „au jucat” gen "dur", uitandu-se in alta parte in timpul tentativei.

Dragi barbati romani frustrati carora nu va pasa ca aveti burta, chelie, sosete imputite sau unghii negre, ca va pute gura sau ati transpirat, ca viata voastra e un rateu care incepe cu o bere si se termina cu semintele sparte la meci… din pacate, romancele sunt inca crescute cu frica si respect (si multe sunt proaste si incuiate) dar s-ar putea ca intr-o buna zi sa va treziti (nu ca va dau o palma, sau va calca in picioare, sau va scuipa in fata) ca nu o sa mai dea doi bani pe voi. S-ar putea ca intr-o zi, romancele noastre fara atitudine sa realizeze ca nu meritati nimic si sa vada in spatele aerelor de intelectual superior, frustratul incapabil sa se manifeste altfel decat in liceu cand ciupea de fund colegele sau le impingea intr-un colt, dupa care se retreagea grohaind cu baietii sau cel care este incapabil sa le satisfaca sexual, intelectual emotional si pe care ele il tolereaza de sot pentru ca nu se face sa dai divort. S-ar putea ca in aceea zi sa va traga ele pantalonii jos de pe voi pe strada si sa va arunce cuvinte libidioase pe strada.

Si stiti voi, dragi frustrati ca..uite asa au disparut dinozaurii.
 

  • Share/Bookmark

back in the City

Joi, Octombrie 16th, 2008
Momentan nu o mai ard…gen ..prin Londra.
 
De ce?
 
Voi reveni cu detalii.
 
Later edit: DIN GRESEALA, se pare
  • Share/Bookmark

London

Sâmbătă, Octombrie 11th, 2008
Momentan o ard… gen…prin Londra
  • Share/Bookmark

Probabil ca email-ul va avea soarte scrisorilor

Vineri, Octombrie 3rd, 2008
Dupa ce am declarat Twitter-ul noua "telegrama" , m-am trezit azi cu nostalgia scrisorilor. Cat de repede se pierd obiceiurile! Am si acum teancuri de scrisori de alta data. Probabil ca in curand o sa am arhive online de email-uri ca si amintiri. Nimic care sa imi starneasca nostalgii reale ci doar dependenta de tehnologie.
 
Cat de nerabdatoare asteptam sa gasesc raspunsurile in cutia postala, cum ma chinuam sa am cele mai cool foi, plicuri si timbre. Si acum totul se intampla la un click distanta. Daca raspunsul intarzie mai mult de 1 minut pun mana pe telefon si sun impacientata, iar daca eu nu raspund in aceeasi zi am senzatia ca deja oferta a expirat.

Nu reuseam sa intru in legatura cu o prietena draga mutata recent din tara, care nu mai sta pe net toata ziua ca pe vremuri. Dupa 2 saptamani fara vesti am avut revelatia faptului ca pot sa ii scriu un email (nici nu stiu in ce oras sta, ce adresa are si nu i-as scrie o scrisoare neam! pentru ca am clara senzatia ca Posta s-a desfiintat dar sunt absolut convinsa ca la un moment dat va face pe drq in 4 sa isi verifice mail-ul). Un email in care sa o intreb de sanatate si sa o aduc la zi cu noutatile.

 

Mi s-a paru totusi atat de rudimentar fara sansa unui raspuns in timp real

  • Share/Bookmark

Acesta nu este un post trist

Vineri, Octombrie 3rd, 2008

din ciclul : ai grija ce isi doreste subconstientul tau ca sigur se implineste…

 
Unii oameni aleg sa plece din viata ta fara nici un cuvant si din senin si tu nu ai nici un cuvant de spus in aceasta privinta. Fie ca intra la inceput cu picioarele sau delicat, ei lasa oricum urme si senzatii in sufletul tau. Cateodata ii supraevlauezi si risti sa ramai mirat_dezorientat cand acestia intra cu zgomot si ies pe usa din dos. Nu te doare ci doar te nemultumeste faptul ca nu ai reusit sa intelegi de ce totul iti spunea ca treaba merge si apoi…parca ai fi avut un bug in sistem.
 
Cateodata te intrebi chiar daca ti s-a parut sau a fost aievea, atat de rapid si complet se evapora. Ii  stergi din lista de yahoo, din agenda dar iti raman in suflet. Si el are memorie. O infricosatoare memeorie de elefant. Si ori de cate ori ai vrea sa iti ricoseze amintirile  aiurea, te trezesti ca te iau la intrebari.
 
PS
 
acesta nu e un post scris pentru TINE
 
  • Share/Bookmark
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A